AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92 din 15 octombrie 2018,

pentru modificarea și completarea unor acte

normative în domeniul justiției

 

 

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92 din 15 octombrie 2018, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților cu adresa nr.Plx615/11.11.2019 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D980/12.11.2019,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezenta propunere legislativă are ca obiect modificarea art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr.92/2018 în sensul amânării termenului de intrare în vigoare a prevederilor art.82 alin.(3) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente dispozițiile art.73 alin.(3) lit.l) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.

2. Referitor la soluțiile normative preconizate în prezenta propunere, precizăm că art.82 alin.(3) din Legea nr.303/2004 s-a modificat prin art.I pct.142 din Legea nr.242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,   stabilindu-se că, de pensia de serviciu prevăzută de lege „beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională cu o vechime între 20 și 25 de ani numai în aceste funcții, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută de lege, pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în aceste funcții”.

Raportat la momentul avizării prezentei propuneri legislative, semnalăm că norma menționată mai sus nu produce încă efecte juridice, deoarece prin art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr.92/2018 s-a stabilit c㠄Prevederile art.I pct.142 din Legea nr.242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art.82 alin.(3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.”.

3. Menționăm că o altă propunere legislativă, care urmărește abrogarea art.I pct.142 din Legea nr.242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art.82 alin.(3) din Legea nr.303/2004, precum și abrogarea art.V din  Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018, articol a cărui modificare se urmărește prin prezenta propunere, a fost transmisă Consiliului Legislativ spre avizare de către Secretarul General al Camerei Deputaților, cu adresa nr.Plx616/11.11.2019 aflându-se în prezent în curs de avizare.

Pentru sistematizarea legislației și promovarea unei soluții unice, având în vedere faptul că cele două propuneri legislative urmăresc același scop, dar conțin dispoziții diferite privind aceeași problematică, sugerăm dezbaterea concomitentă a acestor proiecte, în vederea adoptării unui singur act normativ.

4. Dacă se optează pentru soluția normativă cuprinsă în prezenta propunere, cu referire la textul înaintat spre avizare, formulăm următoarele observații:

4.1. Întrucât se urmărește modificarea unui singur element structural al actului normativ de bază, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea titlului, astfel:

„Lege pentru modificarea art.V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției”.

4.2. La formula introductivă, cuvântul „Lege”  se va reda cu literă mică.

4.3. Partea dispozitivă a articolului unic va fi reformulată, astfel:

         „Articol unic. - Articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.874 din 16 octombrie 2018, se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În continuare se va reda textul propus pentru art.V, în debutul căruia se va insera expresia „Art.V.-”.

 

 

 

 

 


PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.